Democratia...quo vadis?

 

De-a lungul istoriei, democratiile de stânga (S) si de dreapta (D) s-au succedat, durata de timp în care a dominat una sau alta dintre ele fiind relativă si nesemnificativă din punctul de vedere al problematicii puse de noi în discutie. Sistemul lor de referintă s-a raportat la cele două concepte fundamentale: egalitatea si libertatea.

Democratiile S ignoră faptul că noi nu ne nastem egali de la natură. Considerând inegalitatea noastră initială drept o eroare a naturii, S încearcă să o corecteze impunând principiul egalitătii cu ajutorul institutiilor statului, apelând în planul adevărului (undei) la concepte demne de tot respectul precum constiinta socială, sentimentul colectiv, marea familie socială. Dar această procedură s-a dovedit a fi o formă de anus contra naturii. Constrângerea fiintei umane, în special constrângerea de natură psihică, are ca efect suprimarea libertătii, libertatea este subordonată egalitătii fortate. Pentru că egalitatea în felul gândit de S se opune, în fapt, libertătii, egalitate si libertate sunt două concepte care se opun până la anularea reciprocă. De aceea, în conditiile democratiei S, libertatea devine doar un instrument de propagandă demagogică, folosit pentru manipularea maselor. În absenta libertătii, egalitatea este si ea un concept artificial, iar împreună nasc o democratie iluzorie. Ajunsă în acest punct, democratia S esuează în mod tragic, salvându-se doar prin dictatură. Se creează astfel un fals raport între individ si societate, rolul democratiei S fiind, în conditii de dictatură, acela de a întretine iluzia. Iar pentru a o întretine, democratia S se foloseste de cifre. În faza sa regresivă S este democratia cifrelor false. Cu ajutorul cifrelor false, democratia S lasă populatiei impresia de lege si de ordine ce tind spre perfectiune, garantând împreună dreptatea si binele social.

Iluzii si nostalgii. Democratiile D acceptă că oamenii nu se nasc egali de la natură. De aceea pentru această democratie prioritar nu este conceptul de egalitate, ci acela de libertate. Democratia D proclamă ca adevăr suprematia libertătii mari, libertatea devenirii fiintei umane. Egalitatea este subordonată libertătii - democratiile D gândesc institutii care să garanteze egalitatea de sanse a fiecărui individ privind libertatea devenirii sale. Dar responsabilitatea gestionării acestei libertăti revine în exclusivitate individului. Democratia D investeste a priori individul cu o înaltă constiintă de sine pusă în slujba societătii, libertatea individuală are un singur sens - cel social. Egalitatea este în conditiile D un concept implicit, explicit este conceptul de libertate. Dacă S luptă pentru egalitate, D luptă pentru libertate. Dar în absenta unei egalităti explicite, libertatea devine doar un ideal, iar o egalitate doar implicită si o libertate explicită generează haos si incertitudine, dacă relatia dintre ele, de altfel foarte fragilă si subtilă, nu este corect gestionată. D decade în anarhie, iar rolul său în astfel de situatii este acela de a întretine, vizibil si zgomots, idealurile. Pentru întretinerea idealurilor D (se) foloseste (de) cuvinte. D este democratia cuvintelor frumoase, a cuvintelor care înnobilează spiritul uman.

Există o anecdotă care-i are în prim plan pe cei cinci mari evrei. Primul dintre ei este Solomon pentru care totul trece prin minte. Pentru Isus punctul de referintă este inima. Marx crede, aducând argumente teoretice solide, că totul trece pin stomac. Freud aduce în prim planul trebuintelor umane sexul, iar Einstein dă sentinta finală-totul este relativ.

Democratia S este democratia sexului si a stomacului, democratia D - a inimii si a mintii. În real, însă, totul este relativ. Iar când D, degenerându-se, ajunge la limita de jos tinzând spre anarhie, cuvântul devine gol. Din punct de vedere cuantic, cuvântul este un spatiu Hilbert, însemnând un câmp de posibilităti care se reflectă în polisemantismul care defineste un cuvânt. Cu ajutorul cuvântului putem construi un ideal atunci când din multimea de posibilităti care-l caracterizează, D stie să-l aleagă pe acela care poate determina la nivel de Idealuri, realul. Adică D stie să acorde probabilitate acelei posibilităti care poate afirma în real, Idealul. Ideal si sperante! Dar când democratia D functionază la parametrii de jos, cuvântul reprezintă o multitudine de posibilităti (semnificatii) echiprobabile, iar discursul lui D devine unul vag, confuz; nefiind capabil să găsească acea semnificatie care să aibă impact în real, el construieste un cuvânt vag, explorând fără discernământ tot câmpul de posibilităti, dând astfel cuvântului un sens peiorativ si distructiv, un cuvânt care are drept referential: despre de toate si despre nimic în acelasi timp. Se produce, de fapt, un act de golire a cuvântului de continut. Referindu-se la toate semnificatiile, cuvântul se aneantizează, îsi pierde Sensul. Rareori în lunga lor istorie, democratiile D au functionat foarte aproape de idealitate, tot asa cum rareori democratiile S au functionat departe de iluzii. Însă atunci când se exprimă la un nivel inferior, cele două tipuri de democratie tind să îsi dea mâna, din necesitatea de a se salva una pe cealaltă de la pieire, fără ca prin acest act aparent de cooperare conflictul dintre ele să înceteze măcar o clipă: el capătă doar nuante mai perverse. D acceptă si măsuri S, S la rândul lui acceptă si măsuri D. Însă interactiunea lor la un astfel de nivel puternic entropic, zămisleste monstri, generează confuzii si drame sociale. Dacă idealurile sunt iluzorii, în schimb iluziile sunt ideale!

Acesta este si cazul asa-zisei democratii românesti la ora actuală. Iar pe un asemenea teren se nasc conditiile propice pentru aparitia vânzătorului de vorbe goale. Vânzătorul de vorbe goale este produsul cel mai vizibil al esecului unei democratii indecise, incerte. Totusi, un lucru trebuie remarcat: atunci când populatia iese în stradă să revendice democratia, cuvîntul pe care-l înaltă în văzduh este libertate. Am putea concluziona, cu rezerve, bineînteles, că individul este construit pentru o democratie de dreapta. Poate că asertiunea lui Richard Hawkins, privind existenta unei gene egoiste în codul nostru genetic, este reală. Pitirim Sorokin remarca faptul că după revolutii apar la suprafată toti impostorii, toate nulitătile societătii. Acelasi lucru se întâmplă si atunci când democratia esuează... Dramatică pentru societate este bulversarea, pe fondul esuării democratiei, sistemului de valori. Rolul conducător determinant al clasei politice în conditiile constituirii ei în afara oricăror criterii sau pe baza unor criterii false are ca efect obligatia pentru oamenii care chiar asigură patrimoniul de valori reale al societatii, garantându-i profunzimea si eficienta necesare supravietuirii, de a lua în serios si de a se subordona non-valorilor, personajelor nefaste de tipul vânzătorului de vorbe goale...

Democratia... quo vadis?